Ideea unor ateliere de acest gen a venit din mai multe părţi. În primul rând, Simona citeşte destul de mult şi vrea să transmită şi altora informaţiile primite. Mai apoi, îi place să lucreze cu metode non-formale şi să organizeze evenimente. Şi aveam nevoie de o variantă prin care să acoperim chiar şi o mică parte din costurile pe care le avem în cadrul asociaţiei. Am considerat că donaţia sugerată pentru acest atelier, de 10 Ron, nu este una foarte mare şi ne-am dorit să fie o metodă win-win astfel încât toată lumea să fie mulţumită.
Am ales ca primă temă managementul timpului datorită lecturilor recente şi metodelor învăţate. În cadrul atelierului au fost combinate părţile teoretice cu exerciţii practice în care fiecare participant a putut să lucreze la un plan personalizat şi să reflecteze asupra situaţiei personale. Chiar dacă a fost un subiect vast şi cele două ore au trecut foarte repede, subiectele principale au fost detaliate şi participanţii ne-au dat un feedback foarte bun.
Foarte bine primite au fost exerciţiile dintre sesiuni, în cadrul cărora am reuşit să ne distrăm şi să ne destindem cu ajutorul unor energizere interesante.
Au fost două ore intense, pline de oameni curioşi şi dornici să se dezvolte, pline de energie pozitivă.
Momentan lucrăm la conţinutul următoarelor ateliere aşa că sperăm că ne urmăriţi pe facebook şi să ne vedem curând.
Mulţumim Bookstory pentru spatiul oferit şi pentru tot sprijinul pe care-l acordaţi comunităţii clujene în organizarea unor astfel de evenimente.
Mai multe poze de la eveniment puteti gasi aici: Atelier de Managementul Timpului 20.05.2015